Alexandru Rafila: „Sunt infectat cu COVID-19. Cât se vede, mă simt bine”

Alexandru Rafila: „Sunt infectat cu COVID-19. Cât se vede, mă simt bine”
Alexandru Rafila, despre varianta Delta/ Sursă Foto: Mediafax Foto
Publicat: 10/12/2020, 21:01
Actualizat: 06/04/2021, 15:18

Alexandru Rafila, propunerea PSD pentru funcţia de premier şi reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a confirmat, joi seară, la Antena 3 că este infectat cu COVID-19.

Rafila: „Mă simt bine, sunt în izolare la domiciliu”

„Mă simt bine, sunt în izolare la domiciliu. S-a confirmat infecţia şi în cazul meu. S-a confirmat a doua zi după ce am intrat în izolare. Cât se vede, sunt ok.

Am purtat mască… Problema a fost contactul cu un alt coleg care se testase cu foarte puţin timp în urmă. Am mâncat împreună, copiii noştri s-au jucat împreună.

Acesta a fost momentul în care am aflat – după câteva zile – că aş putea să fiu infectat, pentru că în cazul acelui coleg se confirmase infectarea cu coronavirus”, a spus Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila, primele măsuri pe care le va lua dacă va ajunge premier

„Prima măsură ar fi să alegem o echipă de miniștri, care să poată să răspundă situației actuale. În mod evident, actualul Guvern a reușit să gestioneze doar o parte în ceea ce privește pandemia. Măsurile, pe latura medicală, cu toate că au existat sfaturi din partea experților, nu au fost implementate. Atât sistemul de sănătate publică, care ar putea să oprească transmiterea Covid și sistemul de asistență medicală, depășit, trebuie să răspundă rapid cerințelor pandemiei și ale oamenilor. Doar dacă rezolvăm această problemă medicală putem să ne gândim la repornirea economiei și la o viață socială cât mai aproape de realitate” a declarat Alexandru Rafila, la Realitatea Plus.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Regula obligatorie pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Detaliul este absolut esențial
Bomba anului în lumea mondenă. Pe cine a refuzat Cătălin Botezatu
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță....
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Croatul Ante Pavelic, întemeietorul și ideologul Ustaše. Politician, avocat, nazist, criminal de război, consilier al...
×